”Fiti optimisti” – regula ce trebuie sa ne intre in sange – interviu cu Dr. Marius Gazdac

Actualizată în: 24 aug. 2021

Din anul 2018 este medic specialist în hematologie, după ce a fost absolvent al UMF ”Victor Babeș” Timișoara, promoția iulie 2013.

A fost pregătit de către domnul profesor Benedek Istvan, unul dintre pionierii hematologiei în România, în perioada rezidențiatului, alături de îndrumarea doamnei conferențiar Lazăr Erzsebet, și a învățat o lecție fermă și de bază:

”Trebuie să faci totul pentru bunăstarea pacientului, tot ce ține de tine ca medic și ca om, ca acel pacient să fie bine din toate punctele de vedere”

Care a fost viziunea când ați pornit alături de echipa Holomed?

”Am apreciat faptul că este o echipa ”deschisă”, care abordează pacientul din toate punctele de vedere, acesta fiind tratat ca un tot unitar, nu doar boala/problema evidentă.

Atunci când tratăm un pacient, eu cred că importantă este stabilirea diagnosticului corect în timp util, apoi plecând de la acesta trebuie adaptat tratamentul la condiția fizică a pacientului.”

Care a fost cea mai mare provocare în activitatea dvs de până acum?

”Nu cred că există cea mai mare provocare, toate cazurile sunt provocări în felul lor, mai mici sau mai mari…”

Care sunt cele mai frecvente cauze pentru care vedeți pacienți și ce presupune specializarea dvs?

”De obicei pacienții se prezintă la control la hematologie cu simptome generale cum ar fi astenie fizică, febră sau subfebrilitate, paloare cutaneo-mucoasă, manifestări hemoragice pe tegumente și pe mucoase, apariția unor adenopatii inexplicabile. Și desigur pacienții care efectuează analize periodice și observa o neregulă în hemoleucogramă.

”Aproape toate afecțiunile hematologice pot fi prevenite prin controale regulate la medicul de familie. Acesta are datoria de a recomanda analize periodice, și în funcție de acestea poate să recomande consult hematologic dacă se observă modificări la analize.”

Dl. doctor care v-a pregătit, Benedek Istvan, omul care a făcut primul transplant de măduvă la un bolnav adult în România, a fost răpus de Covid recent? Cum v-a afectat această veste și cum a schimbat pandemia dinamica la cabinetul de Hematologie?

”În toată activitatea medicală, domnul profesor a fost mereu aproape de pacienți și și-a dedicat practic întreaga viață vindecării acestora. A fost unul dintre pionierii hematologiei în România. Sunt norocos că am putut să fiu pregătit de către domnul profesor, un adevărat profesionist și nu în ultimul rând un mare ”OM”.

Din punct de vedere logistic, acum sunt mai puțini pacienți la cabinet, probabil și frica de Covid, dar bolile hematologice încă există.

Ele nu dispar doar pentru ca a apărut o pandemie și internăm pacienți în continuare, testați în prealabil.

”Nu ne dorim nici noi să fim vectori ai răspândirii virusului, însă pentru acești pacienți, și alții când vor fi, facem tot ceea ce ne stă în putință pentru bunăstarea lor.”

Care este un mit/neadevăr des întâlnit în specializarea dvs. și de ce îl contraziceți?

Un mit este că îndemnul „luați fier” este universal valabil. Practic indiferent de afecțiunea pacientului cineva i-a recomandat la un moment dat fier.

Desigur că preparatele de fier au rolul lor în tratamentul anumitor afecțiuni, dar numai după consultarea unor analize. Nu este recomandat oricui și oricând.

Care sunt descoperirile din hematologie cu potențialul cel mai mare să ajute oameni în viitor?

Și o simplă hemoleucogramă cu formulă leucocitară completă, eventual frotiu periferic, ne spun deja multe despre o afecțiune hematologică.

Din gama largă de servicii Holomed, care sunt cele pe care le recomandați oricui, chiar de azi și de ce?

Recomand hemoleucograma, este analiza de la care pornim, biochimie completă; eu aș mai insista pe consilierea împotriva fumatului, pentru că am observat o concordanță între fumători și apariția bolilor maligne hematologice.

De asemenea este importantă alimentația, atât ca prevenție a acestor patologii, și atunci când apar, de aceea consilierea nutrițională ar trebui să facă parte din orice demers medical.

Care este sfatul pe care îl dați cel mai des?

Cred că cel mai des spun oricărui pacient: „Fiți optimist!”

Ajută.

Redacția: Ați citit un interviu cu dr. Marius Găzdac Medic specialist hematologie la Clinica Holomed.

Programați un consult la clinică.

Redactia: conținut blog redactat de echipa editorială. Pentru detalii concrete legate de serviciile clinicii, cât și sfaturi concrete și personalizate, tratamente și solutii bazate pe starea dvs. de sănătate, vă rugam să vă adresați personalului medical Holomed. Prezentele informații nu reprezintă tratamente sau diagnostice și nu se substituie nici unui consult medical de specialitate.

Related Posts